Artă decorativă

Zona Călatei, cuprinzând satele dintre Huedin şi Cluj, formează din punct de vedere etnografic o zonă unitară, caracterizată prin frumuseţea şi bogăţia artei populare tradiţionale, în special în ceea ce priveşte sculpturile în piatră şi lemn, broderiile şi ţesăturile. Interpretarea mai strictă a termenului Kalotaszeg se referă la cele aproximativ 20 de localităţi cuprinse între unghiul format de râurile Călata şi Crişul Repede.

Satul Sâncraiu, distins de către Delegaţia Comisiei Europene în România cu titlul de Sat european, se mândreşte de unitatea localnicilor şi de dorinţa lor de a păstra tradiţia moştenită. Satul face parte din zona Călatei, caracteristicile artei populare ale zonei fiind puternic prezente la noi.

Sculptura în lemn a fost şi este meşteşugul preferat de localnici. Podoaba curţii este poarta scundă sculptată în lemn. Numită şi uşa străziise caracterizează cu bogăţia motivelor vegetale stilizate, flori, păsărele, soarele şi luna cu diferite inscripţii.

În cimitirul reformat al satului se mai găsesc stâlpuri funerare de lemn sculptate cu inscripţii specifice zonei.

Casele tradiţionale din Sâncraiu cu pridvoare, reprezintă o adevărată valoare cu faţade din scândură frumos decorate şi pictate.

 Mobilier pictat                                                                               

Interiorul casei prezintă o armonie a culorilor, cea mai importantă încăpere fiind camera tradiţională cu mobilier pictat. Principalele motive decorative sunt: laleaua, dar mai ales trandafirul în diferite stadii de înflorire. Buchetele şi ghirlandele sunt bogate şi în multe alte flori mai mult sau mai puţin stilizate, într-o policromie absolut fermecătoare.

 Cusutul                                                   

De numele lui Gyarmathy Zsigáné Hory Etelka, etnograf şi scriitor (1843-1910), se leagă readucerea în atenţia contemporanilor a meşteşugului cusutului. Este numită şi patroana Călatei, datorită faptului că a repus în valoare cusăturile populare pe care le-a transformat într-o adevărată artă.

Pe pânza ţesută din cânepă, femeile mai talentate desenează, (scriu) motivele tradiţionale de flori, păsărele, arbore etc. Cusutul urmăreşte motivele astfel desenate, forma aceasta fiind cunoscută sub denumirea de cusutul scris.

O altă formă, mai răspândită este cusutul tăiat în cazul căruia motivele urmăresc firele pânzei. Cusăturile originale din zona Călatei sunt monocrome (roşii, verzi, albastre, albe, negre).