Evenimente sportive

Cupa „Tomordok” – Concurs de schi fond

La începutul fiecărui an se organizează concursuri de schi fond la nivel judeţean, la care participă elevii claselor V-VIII a şcolilor din Mărişel, Râşca, Beliş, Rogojel, Răchiţele, Măguri Răcătău şi Sâncraiu, cu echipe cu câte 8 elevi. Coordonatorii concursului sunt arbitrii Inspectoratului Școlar Județean Cluj. Concursul cuprinde probe individuale, proba de ștafetă și rezultatul final pe echipe.

O etapă a acestor concursuri o constituie Cupa „Tomordok” organizată la Sâncraiu, de către Școala Gimnazială „Ady Endre” Sâncraiu, Consiliul Local Sâncraiu și Asociația Ecologică Silvanus. În cadrul festivităţii de premiere, câştigătorilor sunt înmânate diplome, medalii şi cupe.

Cupa „Tomordok” – Concurs de fotbal

În fiecare an, în cursul lunii mai se organizează în Sâncraiu, Cupa „Tomordok” la fotbal. Competiţia este organizată elevilor în două categorii de vârste: clasele I – IV cu  participarea echipelor școlilor din microregiune și Sâncraiu, iar clasele V – VIII cu participarea echipelor şcolilor din Kecskemét (Ungaria), Lompirt (Sălaj), Izvoru Crişului şi Sâncraiu.

În cadrul competiției în cele două categorii, fiecare echipă joacă cu fiecare, astfel se obține rezultatul competiţiei. Competiţia este finanţată de Fundaţia Communitas, Consiliul Local Sâncraiu, Şcoala Gimnazială „Ady Endre” Sâncraiu și Asociația Ecologică Silvanus. În cadrul festivităţii de premiere, câştigătorilor sunt înmânate diplome, medalii şi cupe, totodată sunt premiați la fiecare categorie: golgeterul, cel mai bun jucător și cel mai bun portar.